Dorin Recean: Guvernul acordă prioritate educației în Republica Moldova, oferind programe menite să îmbunătățească sistemul de învățământ
Guvernul acordă prioritate educației în Republica Moldova, oferind programe menite să îmbunătățească condițiile de muncă pentru învățători dar și în sine, procesul educațional, a declarat Prim-ministrul Dorin Recean la un eveniment de promovare a profesiei de cadru didactic. Potrivit oficialului, printre măsurile luate se numără acordarea unei alocații unice de 200 de mii de lei pentru tinerii specialiști dar și creșterea cu 15% a salariilor. Totodată, Dorin Recean a îndemnat tinerii prezenți la eveniment să îmbrățișeze profesia de învățător.